Oraș: Budapesta Hotel Gellert  

Hotel Gellert a fost construit în 1918 în stilul unui palat elegant din vremurile de început de secol. În prezent pune la dispoziţia oaspeţilor 98 camere simple, 132 camere duble precum şi 13 apartamente, toate acestea fiind dotate cu baie sau duş, televizor color (cu canale internaţionale), telefon, minibar. De asemenea stau la dispoziţia oaspeţilor şi camere pentru nefumători.
0.8 km (0.5 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 152 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Charles  

Hotel Charles este amplasat într-o poziţie ideală: centrul istoric, cartierul de afaceri, atracţiile turistice şi centrele comerciale din capitală sunt aproape, hotelul aflându-se în partea de Buda a oraşului, la o plimbare de câteva minute de Muntele Gellert şi de Cetatea Buda. Cu ajutorul excelentei reţele de transport public, se poate ajunge în cele mai importante puncte ale oraşului în munai câteva minute: autobuzul opreşte chiar în faţa clădirii, iar după numai două staţii urmează inima capitalei cu faimoasa zonă pietonală din jurul străzii Vaci utca.
1.9 km (1.2 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 40 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Mercure Budapest Korona Hotel  

Hotelul de patru stele Mercure Budapest Korona oferă cazare ideală în centrul capitalei, pentru oamenii de afaceri sau turiştii care vor să locuiască aproape de inima oraşului.
0.7 km (0.4 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 69.62 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Continental Hotel Budapest  

Continental Hotel Budapest Superior îşi aşteaptă oaspeţii din luna Iunie a anului 2010 în centrul Budapestei, cu o combinaţie unică a stilului tradiţional cu confortul modern, cu un imens centru de wellness şi fitness aflat la etajul superior al clădirii, cu un restaurant excelent, un garaj subteran, şi posibilităţi de organizare de conferinţe.
1.3 km (0.8 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 70 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Mercure Budapest City Center  

Hotelul central de 4 stele Mercure Budapest City Center Hotel (fostul Hotel Taverna) este amplasată în faimoasa stradă Vaci. Acest hotel este un important punct de reper atât pentru turişti, cât şi pentru oameni de afaceri.
0.2 km (0.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 76.7 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Cotton House Hotel  

Amplasat în centrul capitalei, Cotton House evocă atmosfera de lux din anii '20, '30, echipat în stil aparte, aşteptând oaspeţii cu drag în fiecare zi a anului.Camerele echipate în stil propriu perioadei evocate, cu aer condiţionat oferă o relaxare plăcută penrtu cei dornici de odihnă. Comfortul oaspeţilor este asigurată şi de sala de fitness Cotton Poker, precum Sala Orfeum.
1.4 km (0.9 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 45 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Kempinski Corvinus  

Hotelul de lux calificat la cinci stele Kempinski Hotel Corvinus, deschis în 1992 este primul membru din Ungaria a organizaţiei "The Leading Hotels of the World" (după terminarea programului de renovare din martie 2003) şi are la dispoziţie 365 camere total renovate, 29 apartamente şi 2 apartamente prezidenţiale. Echipamentul camerelor corespunde nevoilor oamenilor de afaceri.
0.4 km (0.3 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 118 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta The Aquincum Hotel Budapest  

Hotelul de cinci stele The Aquincum Hotel Budapest îşi aşteaptă oaspeţii cu facilităţi de o amplă varietate: camerele sunt elegante şi comfortabile, în restaurantul său puteţi gusta specialităţi creative, la etajul Executive puteţi beneficia de priorităţile oferite de mijloace technice moderne şi de un serviciu personalizat.
4 km (2.5 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 73 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Sofitel Budapest Chain Bridge  

Hotelul Sofitel Budapest Chain Bridge se află într-una dintre cele mai frumoase pieţe ale capitalei: Piaţa Roosevelt, şi astfel şi camerele hotelului, oferă o vedere panoramică superbă asupra Podului cu Lanţuri, asupra Palatului Regal din Buda şi asupra Dunării.
0.7 km (0.4 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 116.82 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Corinthia Hotel Budapest  

Corinthia Hotel Budapest este un hotel de cinci stele, care îşi aşteaptă oaspeţii cu 414 de camere de lux, cu săli de conferinţe care pot primi 2200 de participanţi în acelaşi timp, cu restaurante, şi cu excelenul Royal Spa ÂÂÂÂÂ o baie cu apă termală şi servicii de calitate superioară.
1.4 km (0.9 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 135.7 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Novotel Budapest Centrum Hotel  

Hotelul de patru stele Novotel Budapest Centrum se află în imediata vecinătate a sectorului de afaceri al capitalei şi oferă un acces ecxelent şi spre punctele cel mai des vizitate de turişti. Hotelul oferă oaspeţilor camere comode şi săli de conferinţe care pot primi până la 330 de persoane.
1.2 km (0.7 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 64.9 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Lions Garden Hotel 

Hotel Lion's Garden este un hotel foarte nou, situat într-una din cele mai frumoase zone ale capitalei din partea de Pesta: înconjurat de superbe vile vechi şi clădiri de ambasade, şi aproape de Parcul Central (cu Baia Termală Szechenyi, Parc de distracţii, Grădină zoologică, Circ), de Piaţa Eroilor (cu Muzeul de Artă), de frumosul Bulevard Andrassy. Camerele sunt elegante şi moderne, şi hotelul are şi un restaurant, săli de conferinţe şi o secţie wellness. Acest hotel este un hotel pentru nefumători !
3.4 km (2.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 54 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Golden Park Hotel 

Hotelul de patru stele, Hotel Golden Park se află în partea de Pesta a capitalei, lângă Gara Keleti, şi îşi aşteaptă oaspeţii cu camere cu are condiţionat, cu un lobby bar, business corner şi sală fitness.
2.5 km (1.6 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 50 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Promenade City Hotel 

Hotel Promenade se află în inima Budapestei, pe cea mai faimoasă stradă a capitalei, Vaci utca - în apropiere se poate găsi tot ce îşi doreşte un vizitator: străzi şi parcuri romantice, zeci demagazine, restaurante, baruri şi clubiri, şi nu în ultimul rând o mulţime de atracţii turistice la care se poate ajunge chiar pe jos.
0.2 km (0.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 80.1 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Danubius Hotel Arena 

Datorită calităţilor excepţionale, (reflectată şi prin sloganul lui: "Aliat al sportului maghiar") Danubius Hotel Arena este punctul perfect de reper dacă doriţi să participaţi la un eveniment sportiv, expoziţie sau congres, acesteea fiind deseori organizate în apropierea hotelului.
4.4 km (2.8 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 58 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Boutique Hotel Budapest 

Boutique Hotel Zara este situată în inima oraşului, la întâlnirea dintre aglomerata stradă Váci cu strada Só, în apropierea a numeroase magazine, cofetării, restaurante, locuri de distracţii, atracţii turistice, numai la câţiva paşi distanţă de Dunăre.
0.6 km (0.3 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 51.75 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Danubius Health Spa Resort Helia 

Danubius Thermal şi Conference Hotel Helia îi aştaaptă pe cei care vor să se relaxeze, cei care vin să participe la conferinţe sau turişti cu servicii de 4 stele. Clădirea hotelului se situează pe malul Dunării, în partea Pest, oferind o vedere panoramică asupra Dunării şi a munţilor din Buda.
2.9 km (1.8 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 75 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Mercure Budapest Buda 

Hotel Mercure Budapest Buda se află la doar câteva minute de Cetatea Buda, într-o zonă apropiată de centrul istoric, cultural şi de afaceri a oraşului. Construit în anul 1982, cu o faţadă unică şi interesantă, şi renovat în interior în anul 2001, acest hotel reprezintă capitala Ungariei atât prin architectură câ tşi prin numele său.
2.1 km (1.3 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 41.3 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Erzsebet City Center 

Vechimea de 100 de ani se poate considera istorie chiar şi în cazul unui hotel; Hotelul Erzsébet City Center a început să funcţioneze în urmă cu mai mult de 100 de ani, în anul 1867. Între 1986-1989 clădirea hotelului a fost renovată, şi şi-a deschis din nou porţile la 1989; camerele hotelului au fost renovate în 2002. Hotelul se află chiar lângă Piaţa Ferenciek, de unde renumita stradă Vaci utca sau malul Dunării pot fi accesate în doar câteva minute.
0.4 km (0.2 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 62 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Ibis Budapest City Hotel 

Hotel Ibis Budapest City (fostul Ibis Budapest Emke) este situat în partea Pest a capitalei, în Piaţa Blaha Lujza, lângă centrul de afaceri şi aproape de magazine, atracţii turistice şi restaurante, oferind astfel un loc de cazare ideal pentru toţi cei care doresc să locuiască în centrul oraşului fără să plătească prea mult.
1.5 km (0.9 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 57.82 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Expo Congress Hotel 

Expo Congress Hotel se află chiar lângă intrarea la complexul de expoziţii şi târguri Hungexpo (Târgul Internaţional Budapesta), şi stă la dispoziţia oaspeţilor începând cu toamna anului 2009 cu camere de categorie Standard şi Superior, cu restaurant şi bar, cu săli de conferinţe, precum şi cu o secţie wellness.
Pentru cei care îşi rezervă cazarea online, hotelul asigură transfer gratuit spre centrul oraşului.
5.9 km (3.7 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 59 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Buddha Bar Hotel Budapest Klotild Palace 

Buddha Bar Budapest Klotild Palace este amenajat şi decorat în spiritul Buddha Bar, pe baza arhitecturii asiatice coloniale moderne şi contemporane, aşteptându-şi oaspeţii cu camere, apartamente tip suite, restaurante şi baruri luxurioase, care asigură condiţii de confort maxim şi o atmosferă relaxantă.
| Camere duble începînd de 164 Euro pentru cameră/noapte!
|
Oraș: Budapesta Hotel Budapest 

Hotel Budapest este construit în stil unic, cu panoramă rotundă, cu aer condiţionat, în vecinătatea Districtului Cetate: în centrul Budei, fiind uşor accesibil din aglomeratul centru de oraş.
3.7 km (2.3 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 46 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Palazzo Zichy 

Clădirea istorică a Hotelului Palazzo Zichy a fost în secolul al 19-lea rezidenţa privată a contelui Zichy Nador şi a familiei sale. Palatul renovat a păstrat eleganţa timpurilor trecute, dar oferă comfort modern şi servicii excelente oaspeţilor săi. Pe lângă camerele comode, hotelul are şi sală de fitness, saună, Lounge Bar şi o sală de mic dejun cu acoperiş de sticlă
1.3 km (0.8 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 65 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Danubius Hotel Flamenco 

Danubius Hotel Flamenco este situat într-o clădire modernă, într-o parte frecventată a capitalei; eset înconjurat de un parc cu un frumos lac şi multă zonă verde ÂÂÂÂÂ camerele au geamuri cu vedere spre parc sau cu vedere panoramică spre dealurile din Buda. Datorită locaţiei precum şi al comfortului şi serviciilor oferite, hotelul este un loc ideal pentru participanţi de conferinţe, oameni de afaceri, dar şi turişti.
1.7 km (1.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 54 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Radisson Blu Beke Hotel 

Hotelul de conferinţe clasificat la 4 stele Radisson Blu Béke este amplasat în centrul capitalei pe Nagykörút, în apropierea cartierului de afaceri, a Bazilicii Sf. Ştefan, de Piaţa Eroilor şi Insula Margit.Casa Naţională de Operă, Academia de Muzică, numeroase teatre, Parlamentul şi cartierul bancar se pot aborda în câteva minute pe jos.
1.4 km (0.9 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 85.4 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Gold Buda 

Hotel Gold Buda - un hotel romantic din secolul trecut, cu atmosfera prietenoasa si familiara, in inima Budapestei. Fie ca planificati o calatorie de afaceri sau un week-end romantic in centrul budapestei, Hotel Gold Buda va asteapta cu drag!
1.7 km (1.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 89 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Ventura 

În partea din Buda a capitalei, în apropierea centrului de oraş este amplasată Hotel Ventura, oferind un mediu plăcut atât turiştilor, cât şi oamenilor de afaceri.Hotelul îi aşteaptă pe oaspeţi cu camere dotate cu duş, restaurant, săli pentru conferinţe, şi grădină.
3.6 km (2.3 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 44 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Royal Park Boutique Hotel 

Royal Park Boutique Hotel se află în zona centrală a Budapestei, oferind locuri de cazare confortabile în vecinătatea Gării de Est, precum şi un restaurant şi o cafenea, şi servicii de calitate. Datorită poziţiei sale excelente, oaspeţii hotelului pot accesa orice altă parte a capitalei cu uşurintă, ajungând chiar şi în cele mai îndepărtate colţuri ale oraşului cu ajutorul mijloacelor de transport în comun sau al autoturismului personal.
2.7 km (1.7 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 72 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Actor Hotel Budapest 

Actor Hotel Budapest se află în partea de sud a centrului Budapestei, într-o zonă în curs de renovare din vencinătatea străzii Ulloi út. Hotelul de patru stele, care poate fi accesat cu uşurinţă atât din centrul istoric cât şi de la aeroport, îi aşteaptă pe călători cu 54 de camere cu aer condiţionat, un restaurant excelent, săli de conferinţe, lobby bar, cafenea, şi locuri de parcare supravegheate.
2.2 km (1.3 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 57.6 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Achat Premium Hotel 

Achat Premium Hotel se află într-una dintre principalele zone ale Budapestei, în ceea ce priveşte transportul rutier, bulevardul Hungaria korut; este un hotel modern pentru oameni de afaceri, uşor de accesat, aflat în apropierea centrului de târguri Hungexpo şi al sălii polivalente Papp Laszlo Sportarena, care oferă camere elegante, un restaurant, o sala fitness, posibilităţi de organizare de conferinţe şi un garaj subteran propriu.
5 km (3.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 44 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Astoria 

Stil şi tradiţie - aceste două cuvinte constituie descrierea cea mai potrivită referitoare la Hotel Astoria, construită în locul zidurilor de oraş medievale, fiind unul dintre hotelurile vechi şi de calitate superioară ale Budapestei. În centrul istoric de oraş de numai o distanţă de câţiva metri de mediul aglomerat al străzii Váci şi al centrului vieţii culturale şi de afaceri, Hotel Astoria, datorită situării avantajoase şi serviciilor de calitate excepţionale, este încă din începuturi un hotel îndrăgit nu numai de oaspeţii din străinătate, ci un loc atractiv şi pentru oaspeţii de acasă, mulţumită Restaurantului Empire şi Cafenelei Astoria Mirror.
0.5 km (0.3 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 76 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Leonardo Budapest 

Hotel Leonardo se află în partea de Pesta a capitalei, în plin centru, aproape de toate punctele de interes pentru turişti. Hotelul de patru stele oferă 182 de camere, un Health Club, un restaurant, un bar, o parcare închisă şi săli de conferinţe.
1.9 km (1.2 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 49.5 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel City Inn 

Hotel City Inn îşi aşteaptă oaspeţii în apropiere de centrul oraşului. Datorită situării avantajoase, centrul de oraş se află la numai câţiva paşi distanţă, iar mulţumită staţiei de metrou din Ferenc krt. se poate ajunge uşor în fiecare parte a oraşului. Puteţi ajunge de la noi în numai câteva minute la cele mai frecvent vizitate atracţii turistice ale Budapestei, la centre comerciale şi de distracţii, la instituţii sportive; de asemenea hotelul poate fi accesat cu uşurinţă din Aeroportul Ferihegy, precum şi din autostrada M1 şi M7.
2 km (1.2 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 71 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Eben 

Hotel Eben se poate accesa cu autoturismul din direcţia M3 pe drumul Nagy Lajos kiraly utja, (3 km), din centrul de oraş pe calea Rakoczi-Kerepesi, din Piaţa Ors Vezer cu mijloace de transport comun (metroul M2),sau din Piaţa Bosnyak cu tramvaiul 3 şi 62.
7.1 km (4.4 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 54 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta City Hotel Pilvax 

În centrul de oraş, la 2 minute distanţă de aglomerata stradă Váci, aşteaptă oaspeţii într-o stradă mică City Hotel Pilvax, cu atmosferă familială, un hotel elegant cu 32 camere, oferind cazare ideală atât pentru turişti, cât şi pentru oameni de afaceri.Datorită amplasării avantajoase, din hotel se pot accesa cu uşurinţă cele mai importante atracţii ale oraşului (Parlamentul, Muzeul Naţional, Centul de Târg şi Cetatea Buda).
0.2 km (0.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 45.9 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Rubin Wellness and Conference Hotel 

Rubin Wellness Conference Hotel se află în partea de Buda a capitalei, la o distanţă de 15 minute de centru şi Castelul Buda, cuexcelente legături de transport public. Hotelul îşi aşteaptă oaspeţii cu 83 de camere cu aer condiţionat, cu o grădină interioară foarte mare, cu secţie wellness şi de sport, şi cu săli de conferinţe.
3.4 km (2.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 70 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Mercure Budapest Metropol Hotel 

Hotelul de patru stele Mercure Budapest Metropol se află în mijlocul capitalei, în plin centru, cu tot ce înseamnă acest lucru: centruri comerciale şi de afaceri, atracţii turistice, magazine, restaurante, teatre şi cinematografuri. Clădirea recent renovată oferă 130 de camere, o sală de mese, 3 mici săli de conferinţe şi un bar.
1.9 km (1.2 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 55.46 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Mercure Budapest Duna 

Mercure Budapest Duna este singurul hotel de trei stele din oraş care oferă o vedere spre Dunăre, spre Muntele Gellert şi spre Cetatea Buda ÂÂÂÂ clădirea se află la doar câteva sute de metri de centrul Pestei. Accesul spre hotel este foarte uşor cu mai multe tramvaie şi autobuze.
1.7 km (1.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 41.3 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Novotel Budapest City Hotel 

Hotelul de patru stele Novotel City este situat în partea de Buda a capitalei, într-un superb parc cu castani, aproape de multe atracţii turistice. Hotelul îşi aşteaptă oaspeţii cu 319 de camere, 15 săli de conferinţe, o piscină acoperită şi numeroase servicii menite să le îmbunătăţească şederea.
2.6 km (1.6 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 59 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Novotel Budapest Danube Hotel 

Hotelul de patru stele Novotel Budapest Danube se află pe malul Dunării, în Buda şi îşi aşteaptă oaspeţii cu o superbă vedere panoramică a celei mai frumoase clădiri din Europa Centrală: Parlamentul Ungariei.
1.9 km (1.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 69.62 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Le Meridien 

Hotel Le Meridien, în inima oraşului, lângă istorica Piaţă Erzsébet, oferă oaspeţilor un mediu calm şi liniştit în împrejurări de lux.
0.4 km (0.3 mi) de la centrul orașului.
Oraș: Budapesta Hotel Jagello 

Jagello Hotel este amplasat în zona de afaceri aflată la poalele Muntilor Buda, la intersecţia BAH, de unde începe intrarea pe autostrăzile M1 şi M7 spre Lacul Balaton, Viena şi Croaţia. Hotelul se află în vecinătatea Budapest Congress and World Trade Center şi al mall-ului MOM Park, într-o zona linistită, care însă este foarte uşor de accesat cu ajutorul mijloacelor de transport comun.
3.1 km (1.9 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 45 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Ibis Budapest Heroes Square 

În inima verde a oraşului, în Varosliget, la 10 minute de centrul de oraş, în apropierea Grădinnii Zoologice, a Parcului de Distracţii, a băii balneoterapeutice Szechenyi, a Pieţei Eroilor şi a muzeelor, hotelul de trei stele Ibis Budapest Heroes Square (fostul Hotel Liget), cu 129 de camere cu aer condiţionat este alegerea perfectă pentru un sejur la Budapesta.
2.8 km (1.7 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 46.02 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Best Western Hotel Parlament 

Hotel Best Western Parlament este un hotel nou de 4 stele, realizat într-un stil elegant armonios, amplasat în centrul de oraş, la numai câţiva paşi distanţă de clădirea parlamentului, în inima cartierului de afaceri.
1.2 km (0.8 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 79 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Central Basilica 

Hotelul de trei stele Hotel Central Basilica se află în inima Budapestei, aproape de centrele de afaceri ale capitalei, de magazine, restaurant şi principalele atracţii turistice. Hotelul este înconjurat de clădiri istorice şi străzi liniştite, ceea ce asigură un sejur calm în camerele comfortabile; împrejurimile sunt simplu de explorat pe jos dar se poate ajunge cu uşurinţă în orice parte a Budapestei cu mijloace de transport în comun.
0.7 km (0.4 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 79 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Mediterran 

Hotel Meditteran din Budapesta este un hotel prietenos, nou, de 4 stele, care constituie o atmosferă mediteraniană în aglomeraţia capitalei.
2.5 km (1.6 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 47 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Marmara 

Hotel Marmara îi aşteaptă pe oaspeţi în cea mai frecventată zonă a capitalei, cu o atmosferă care aminteşte de superbul Orient. Aproape de locuri importane pentru turişti (Gara de Vest, clădirea Parlamentului, malul Dunării şi Insula Margareta), unde se poate ajunge cu o plimbare comodă, este un loc ideal pentru cei care doresc să viziteze Budapesta şi fumuseţile ei pe jos.
1.6 km (1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 89 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Amadeus 

Hotel Amadeus constituie acomodarea perfectă în oraşul Budapesta nu numai celor care vor să viziteze o expoziţie a Centrului de Târg din Budapesta, ci şi celor care vor să ajungă repede şi uşor în centrul de oraş dar fără să locuiască în locuri centrale aglomerate şi zgomotoase.
7.5 km (4.7 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 54 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Best Western Plus Hotel Ambra 

Best Western Plus Hotel Ambra un hotel modern îşi aşteaptă clienţii în cele 37 de camere, în inima centrului Budapestei, în liniştita străduţă cu piatră cubică numită Kis Diofa. La câteva minute de hotel se găseşte clădirea Operei de Stat, Bazilica, Sinagoga din Budapesta, respectiv staţia de metrou şi de transport în comun Deak Ferenc.
1 km (0.6 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 58.5 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Mamaison Residence Izabella 

Hotelul de patru stele Mamaison Residence Izabella Budapest este situată într-un mediu plăcut şi elegant, oferind apartamente spaţioase şi liniştite, cu posibilităţile de relaxare şi distracţie accesibile într-un hotel de patru stele. Rezidence Izabella îi aşteaptă atât pe turiştii şi oamenii de afaceri care vor să petreacă câteva zile în oraş, cât şi pe cei care vin pentru o perioadă mai îndelungată.
1.8 km (1.1 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 108.58 Euro pentru cameră/noapte!
|
Oraș: Budapesta Hotel Holiday Beach 

Hotelul Wellness si de conferinte Holiday Beach constituie o insula de liniste in aglomerata capitala - astaapta oaspetii intr-un mediu placut, cu camere comfortabile.
8.4 km (5.2 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 49 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Mercure Budapest Museum Hotel 

Hotelul Mercure Budapest Museum se află într-o clădire monument în centrul Budapestei, oferind un loc de cazare perfect pentru cei în călătorie de afaceri, dar şi pentru turişti. Cu o plimbare de doar câteva minute, se poate ajunge la oricare dintre liniile de metrou, şi la majoritatea punctelor de interes: Sinagoga, Muzeul Naţional, zona străzii Vaci, malul Dunării, etc.
0.9 km (0.5 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 69.62 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hilton Budapest 

Hotel Hilton Budapest se află într-o clădire superbă, în mijlocul cetăţii Buda, în imediata apropiere a romanticului Bastion al Pescarilor şi al catedralei Matyas. Din camere şi din încăperile comune se deschide o vedere paniramică excelentă asupra Parlamentului şi a întregii părţi de Pesta a capitalei.
2 km (1.3 mi) de la centrul orașului.
Oraș: Budapesta Hotel Casati Budapest 

Hotel Casati Budapest este un hotel comfortabil în centrul cultural şi de afaceri a capitalei, în unul dintre cele mai vech clădiri din Terézváros.
0.9 km (0.6 mi) de la centrul orașului.
Oraș: Budapesta Mamaison Hotel Andrassy 

Mamaison Hotel Andrassy este o adevărată perlă a hotelurilor din Budapesta, aflată în vecinătatea consulatelor, în cel mai elegant district al capitalei, pe Bulevardul Andrassy.
2.5 km (1.5 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 84.18 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta The Three Corners Hotel Art 

Best Western Hotel Art, în trecut locul preferat al multor renumiţi artişti din Budapesta, este azi un hotel care îşi aşteaptă oaspeţii în centrul capitalei cu o atmosferă istorică, camere cu aer condiţionat, un restaurant cu bucate ardeleneşti, o sală fitness, şi o sală de conferinţe.
0.6 km (0.4 mi) de la centrul orașului.
Oraș: Budapesta NH Budapest Hotel 

NH Budapest este un hotel de patru stele situat aproape de Gara de Vest si de Complexul Comercial Westend - la doar cateva sute de metri de cladire se afla malul Dunarii si Insula Margareta, dar se poate ajunge pe jos si la alte puncte de atractie pentru turisti.
1.8 km (1.1 mi) de la centrul orașului.
Oraș: Budapesta Soho Boutique Hotel 

Hotel Soho se află în inima oraşului istoric, în mijlocul Pestei, foarte aproape de toate atracţiile turistice din această parte a capitalei. Hotelul de patru stele oferă, pe lângă cazare şi servicii de calitate, o atmosferă elegantă, camere şi apartamente comode şi locuri de parcare sigure.
1.5 km (0.9 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 102 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Platanus 

Hotel Platanus Din Budapesta este un hotel prietenos în partea din Pest a capitalei, în vecinătatea unui park imens, Népliget. Este foarte aproape de linia de metrou 3 şi poate fi accesată uşor din centrul de oraş cu metroul 3 sau tramvaiul 1, staţia Népliget.
4.3 km (2.7 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 33 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Lanchid 19 Hotel 

Hotel Lanchid 19 şi-a primit numele după renumitul pod cu lanţuri în apropierea căruia se află; îşi aşteaptă vizitatorii cu decoruri unice, cu camere care au vedere panoramică superbă spre cele mai frumoase părţi ale capitalei, şi cu un restaurant care oferă specialităţi ungureşti. Centrul istoric din partea de Pesta, precum şi Cetatea Buda şi împrejurimile ei sunt foarte aproape de hotel, şi pot fi vizitate chiar pe jos.
1 km (0.6 mi) de la centrul orașului.
| Camere duble începînd de 73.5 Euro pentru cameră/noapte!
|
|
Oraș: Budapesta Hotel Victoria 

Hotel Victoria este un hotel de patru stele, care oferă o vedere panoramică deosebită spre malul Dunării; clădirea se situează în inima Budapestei vechi, în partea istorică a Budei, la o plimbare de numai 10 minute de Catedrala Matyas din cetate, şi la numai 5 minute de Lánchid, celebrul pod cu lanţuri. Din geamurile mari ale hotelului oaspeţii au o vedere fantastică spre cele mai frumoase locuri ale capitalei
1.4 km (0.9 mi) de la centrul orașului.
Oraș: Budapesta Hotel Aquarius 

Hotel Aquarius este locul ideal pentru cei care nu vor să fie cazaţi neaparat în apropierea centrului capitalei, dar doresc luxul unui hotel de patru stele elegant şi comod, situat în mijlocul unei grădini liniştite şi romantice, şi oferind servicii complete de la pensiune completă la folosirea gratuită a piscinei acoperite.
11.5 km (7.2 mi) de la centrul orașului.
|